Tee “Iti creezi propriul Univers pe masura ce-l traiesti” W. Churchill

Unele mici, altele mari. Depinde de masura fieraruia. Unele persoane se bucura ca slabesc, altele ca se ingrasa, unele ca primesc un diamant, altele ca primesc o ciocolata la 1 leu. Unii ca gasesc ce au cautat de mult, totul e o bucurie sau nu… depinde cum privesti lucrurile.
Intr-una din aceste zile, am decis sa ma bucur de ceva insa, nu stiam de ce anume. Avusesem o zi cam aiurea.
Asa ca, am decis sa-mi pun muzica pe mp3 player si sa o iau la pas prin oras. Am pus muzica si am cautat baterii (functionale) prin casa. Toate bateriile descarcate. Simteam cum ma ia furia. Cum DD (Doamne Domane) nu am fost atenta si am lasat bateriile neincarcate? Pentru moment, ma enervasem insa, mi-am amintit repede ca doream sa-mi fac o bucurie, oricare ar fi fost aceea. Nervoasa, nu ma puteam bucura de nimic asa ca, am iesit, am trecut pe la magazin, am luat baterii si am rezolvat problema (m-am linistit asa de bine incat, nici acum nu mi-am pus bateriile la incarcat ).
Am luat un mijloc de transport si asa am ajuns mai repede la primul parc (gradina publica) mai serios ca marime. Mi-am luat o cafea, m-am asezat pe o banca si savurand cafeaua, ascultand muzica, m-am trezit zambind. Ma bucuram ca exist. Fara un motiv anume. Nu ma gandeam la realizari sau esecuri. Eram acolo pt a savura astea.. Cand mi-am revenit din visare, realizasem ca trecuse o jumatate de ora si imi incarcasem “psihicul” pentru o perioada.
Voi ce bucurii va faceti?

Am promis ca am sa va spun de ce ii spunem cainelui “porc”. Din “n” motive. Voi enumera cateva:
1. cand face o prostioara, se retrage intr-un colt sau pe covorasul lui si da din coada. Din privire parca ii poti citi: eu sunt mic, fac prostii dar tot tin la voi.
2. oricat de rau ar fi ore intregi, daca stie ca va fi scos afara, devine cel mai cuminte catel vazut vreodata.
3. asculta cand e timpul mesei, dar se razvrateste dupa ce e satul.
4. se joaca doar cand are chef si cu ce are chef
5. uneori, da din coada si se gudura pe langa tine de parca ar chef sa fie mangaiat sau sa se joace insa, cand faci asta, te maraie iar dupa ce-l certi, are o privire ce te face sa uiti de tot…
In concluzie, e un mic “porc” cu multa vointa si e greu sa-l certi cand te priveste cu niste ochi mari, negri si usor inlacrimati.

Suna la usa… ma intrebam cine o fi, nu asteptam pe nimeni. Un vecin (habar n-am de la ce etaj. Stau intr-un bloc cu 7 etaje) si ma intreaba:
- Stii cine lucreaza aicea?
Eu ma uit lung la el si ma intreb: cine nu lucreaza? Si instinctul meu era sa spun: pensionarii. Insa, astept sa continuie. Ma uitam intrebator la el…
Dumnealui:
- Am pus o masa in fata usii, una de fier, de cafea si a disparut. Stii cine lucreaza aicea?
Eu tot uimita:
-Nu.
In gandul meu: daca o ia, trebuie sa lucreze? E o masa… ce treaba are una cu alta?
Dumnealui continua:
- Nu inteleg de ce lumea ia fara sa intrebe. Aici ia lumea ce vrea fara sa intrebe?
Eu tot uimita:
- Nu stiu…
Pleaca vecinul, inchid usa si stau minute intregi sa ma intreb ce DD (Doamne, Doamne) a fost asta.
Apoi imi sare mintea la altceva. La mine in bloc (si nu numai) am vazut un obicei (prost , dupa mine) sa-ti lasi gunoul in fata usii ca n-ai chef sa-l duci atunci sau papucii cand mergi in vizita la un vecin. De ce tre’ sa anunti lumea ca esti in vizita sau daca tot nu ai chef sa duci gunoiul, de ce obligi lumea sa ti-l miroase? Intri pe palier si te loveste un miros de te intrebi cine a murit si in ce apartament putrezeste. De ce nu l-o fi cautand nimeni si pana la urma sa vezi ca sunt 2-3 gramezi de gunoi la 2-3 usi…
Oare cand ne vom invata ca exista tomberoane si sa ne respectam daca tot traim in “grup”?

Ieri am dus cainele la veterinar sa fie castrat. Stiu ca incep sec insa… asta e vestea proasta (pt el… cainele =))). Dar nu doream sa vb in special de el, cum se simte, cum reactioneaza etc.
Va voi povesti experienta de la veterinar, mai mult, discutia dintre asistent/stapani ai cainelui.
Domnisoara care ne-a primit, incerca sa ne binedispuna si sa ne ia gandul de la viitoarea suferinta a cainelui (noi il alintam: porc. Va voi povesti cu alta ocazie de ce). Problema e ca a incercat intr-un mod total neinspirat.
De cum am intrat in cabinet, asistenta ii vorbea cainelui: mititelul de tine, te vor castrat, iti iau barbatia, cu ce ai gresit? etc. Noi, taceam, “porcul”, se uita lung la femeie, parca spunea: ce vrei tu de la mine?. Ne-am amuzat in sinea noastra … in fine. Suntem intrebati daca e agresiv apoi il baga intr-o cusca si asistenta imi intreaba partenerul de viata:
-Cum de sunteti de acord sa-l castrati? Ca barbatii sunt contra, de obicei…
Partenerul meu, foarte calm (calmul care uneori te irita) si cu o voce usor vesela:
-Ale mele raman la loc, nu vad de ce m-ar deranja.
Am inceput sa rad, mi se parea ca pe langa “discutia” avuta cu “porcul” (sincer, imi pare prosteasca insa, accept), il mai si intreaba pe partenerul meu cu un ton de parca il intreba pe el cum de e de acord sa fie castrat… (el sau cainele? Normal: cainele)
Ma intrebam de ce se simt oamenii obligati sa alinte cainele mai ales daca toata lumea stie ca e pt bine lui… Ca doar nu ne-am hotarat sa facem asta pentru a ne razbuna pe bietul caine care, apropo, e un caine cuminte de felul lui. Cu noi… cu altii, e normal sa maraie, sa latre, sa muste etc.
In fine, am lasat cainele acolo si ne-am intors seara dupa el. A aparut si asistenta sa ne arate unde e, sa-i deschida cusca si normal, cainele, jumatate sedat si cu dureri probabil, a marait-o. Mi-am amintit de faza de dimineata si in gandul meu, il laudam ca a reactionat asa.
Ca final, cainele e bine, partenerul meu a ramas necastrat si suntem fericiti ca toate merg spre bine.

De cate ori nu am patit sa fie frigiderul gol si sa trebuiasca sa mergem la cumparaturi? Si unde mergi? La supermarket pentru ca acolo gasesti aproape orice. Femeilor le da idei ce sa gateasca, barbatii nu se plimba de la o taraba la alta, toti avem un motiv sa mergem in acel loc.
Ajungi acolo si te plimbi printre rafturi si realizezi ca sunt prea multe si nu stii ce sa iei. Cineva imi spunea ca s-a facut un studiu: daca pleci satula iei strictul necesar, daca ti-e foame iei multe tampenii pe care le arunci mai apoi (adevarat din punctul meu de vedere, am testat).
Si sunt 2 optiuni pana la urma: 1. iei prea multe pe care le tii in frigider o saptamana si le arunci sau 2. nu iei aproape nimic si cand ajungi acasa, tot nu stii exact ce vei gati. Ma intreb: ce luam pana la urma de la supermarket?
Gospodinele iau ceva din ce pot gati la orice ora: smantana, oua, cartofi, faina, paste etc. Ceva din care pot gati oricand o masa rapida. Apoi, se gandesc: totusi, ce gatesc azi? Si incep sa ia si x si y gandindu-se ca pot combina cu ce au luat deja si asa le vin idei in ceea ce ar putea gati in acea zi, a doua zi si eventual si a treia zi. Alte gospodine, au deja in minte ce fac de mancare dar sunt atat de rare aceste persoane…
Daca ai timp sa te plimbi si urmaresti oamenii prin supermarket ii vezi cat sunt de nehotarati sau din potriva, prea hotarati sa ia orice vad si cred ca au pofta.
Si totusi, revin la aceeasi intrebare: ce cumparam “azi” din supermarket?

Am marea onoare de a locui langa un fluviu. Cati nu si-ar dori? Se gandesc la fluviu ca Nil, Amazon… Insa… eu ma refer la Dunare. O vad in fiecare dimineata, imi beau cafeaua admirand-o, gatesc admirand-o. Uneori e “nervoasa”, uneori e calma. Uneori imi spune cat de fericita e… dar cea mai fericita sunt eu ca am onoarea sa o admir cand imi doresc, la orice ora.
Multi isi doresc sa o admire cum pot sa o fac eu. Multi isi doresc sa aiba ce am avut eu. Posibilitatea de a admira muntele… iarta, vara, cand renaste, cand moare. Dunarea cand creste, cand scade. Ma simt norocoasa. Am reusit sa admir natura in toata frumusetea ei.
Uneori imi doresc ca toti oamenii sa aiba norocul meu. Norocul de a vedea cand Dunarea e linistita si luna (plina fiind) o lumineaza. Parca ii sopteste poezii… se unesc de parca ar fi un intreg.
Muntele care pare atat de impunator si totusi devine atat de “sensibil” atunci cand atinge soarele sau luna. Par ca sunt indragostiti si amandoi isi soptesc poezii de dragoste iar mai apoi ca luna sa se indeparteaza si sa faca muntele realist luna /soarele e “plimbareat/a”… e nehotarat/a… si ca intalnirea lor e doar pentru cateva minute / zi.
Daca e sa descriu viata, ar fi asa: Nu stii ca traiesti daca traiesti intre blocuri. Cand nu vezi soarele rasarind pe un fluviu / munte sau apunand. Este extraordinar. Sunt o norocoasa. 
Sper ca cei care nu au sansa asta sa vada in fiecare zi asta, sa aiba vacante care le permit asta.

Navigam zilele atea pe internet si am dat de niste picture pe usile garajelor (http://www.mediashow.ro/242206 ) si ma intrebam cand o sa avem si noi niste garaje decente? Ma uitam prin oras si singurele usi de garaje pe care le vad sunt facute dintr-o tabla ruginita. Ma intreb daca unele dintre ele se mai pot folosi la cate gauri au. Apoi mi-a sarit gandul la altceva, ne plangem de locurile de parcare insa, in loc de un garaj ar parca 2 masini.
Apoi mi-am spus ca in loc de acele garaje, de ce nu ar face un parc pentru copii. In spatele blocului meu, s-a redus spatiul parcului pt copii pentru niste garaje. In loc de biserici care ma obliga sa le ascult slujbele ca au boxe imense afara, sa faca un camin pt copiii abandonati sau un loc in care isi pot gasi linistea niste batrani singuri?
Si dupa toate aceste intrebari si ganduri, framantari, imi vin nervii ca traim intr-o tara cu o mentalitate atat de redusa… Mai bine amenajam cu sute de mii de euro un strand din Arad pentru ca e finul lui Basescu, primarul acelui oras. De ce sa avem grija de copiii abandonati sau sa facem niste centre pentru saraci si in loc sa dam produse expirate sa le dam putin dar macar ceva ce pot folosi?
Suparata? Da! Foarte suparata!…